Noutăți calde: corecții SEO și CAPTCHA
Am avansat semnificativ în interiorul anotimpului soarelui puternic și, deși senzația generală este una de concediu, echipa uCoz lucrează de zor la dezvoltarea sistemului. După cum poate ați aflat deja, vara a început cu introducerea posibilității de conectare a nr de telefon mobil la website, iar astăzi dorim să anunţăm două noi actualizări importante:

Erori SEO eliminate (o actualizare destul de consistentă); CAPTCHA la autentificarea în Panoul de Control (comportamentul său inteligent);

Utilizatorii familiarizați suficient de bine cu acest subiect, au aşteptat corectarea erorilor SEO de ceva vreme. Pe scurt, acestea sunt diferite erori de sistem din cauza cărora apar pagini duplicate în indexul de căutare. Era posibil să eliminați în mod individual unele dubluri însă, în cazul celorlalte era imposibilă ştergerea acestora. În orice caz, am colectat mai multe probleme diferite, unele chiar ipotetice aparent şi le-am remediat în mod colectiv.

Erorile eliminate se găseau în următoarele module:

- Blogul şi Ştirile Site-ului
- Panoul de Anunţuri
- Directorul de Fişiere
- Albume Foto
- Directorul de Articole
- Jocuri Online

Redirecţionare 301 pentru paginile cu “/” la final

Când accesăm o pagină ce are ca link /blog/test_2/2013-02-25-2/, va avea loc o redirecţionare 301 către /blog/test_2/2013-02-25-2.

Eroare 404 la deschiderea paginii unei intrări ce conţine caractere suplimentare în adresa URL

O intrare are adresa /blog/test_2/2013-02-25-2. După modificarea ultimelor caractere ale adresei, sistemul va deschide în continuare pagina intrării. Acum, paginile cu URL-ul incorect vor afişa eroarea 404.

- /blog/test_2/2013-02-25-a2
- /blog/test_2/2013-02-25-llddr
- /blog/test_2/2013-02-25-fssd2

Înainte, toate aceste adrese deschideau aceeaşi pagină – cea a intrării şi a comentariilor aferente.

Eroare 404 în cazul URL-ului ce are categoria greşită

După modificarea numelui categoriei în SEF URL, numele incorect va afişa eroarea 404. De exemplu, o intrare având adresa /blog/test_2ff/2013-02-25-2 va afişa eroarea 404 la utilizarea următoarei adrese: /blog/test_2ff_test_else/2013-02-25-2 . În plus, până acum, dacă o categorie nu era specificată în cadrul URL-ului, pagina afişa eroarea 301 cu redirecţionarea către URL-ul ce conţine categoria - acum, afişează eroarea 404.

Parametrii GET pentru pagini

Orice parametri GET sunt permişi pentru paginile intrărilor – aceştia pot fi transferaţi în următoarele, din:

/blog/test_2/2013-02-25-2?my_param1=a&my_param2=b

/blog/test_2/2013-02-25-2/?my_param1=a&my_param2=b

În cazul ultimei variante nu va fi nicio redirecţionare 301 fără slash, aceasta va fi pur şi simplu ignorată.

Data în URL-ul intrării

Pentru modulele ce conţin anul, luna şi ziua în URL, aceşti parametri (an, lună, zi) sunt ignoraţi şi funcţionează aşa cum o făceau înainte, din moment ce data reală a intrării este afișată. Dacă utilizatorul modifică data, intrarea va dispărea (eroare 404). Aceasta este lista cu erorile SEO corectate momentan însă, trebuie să vă anunțăm că lucrăm de asemenea la un modul SEO ce va bucura mulţi utilizatori, în special pe cei cu experienţă.

CAPTCHA în Panoul de Control al formularului de autentificare

O mică actualizare, ce reprezintă şi soluţia unei erori ce a existat pentru o perioadă mai mare de timp – codul captcha din formularul de autentificare în Panoul de Control (nume_site/admin). Bineînţeles, nu este una dintre cele mai plăcute experienţe aceea de a introduce codul captcha de fiecare dată când se dorește autentificarea în Panoul de Control al website-ului, mai ales că în acelaşi timp, consumă destul de mult timp. Pe de altă parte, codul captcha îi salvează pe cei ce au parole uşoare de la spargerea contului, prin căutarea acesteia. Practic, acesta este motivul pentru care nu putem renunţa definitiv la codul captcha. Dar am făcut, în sfârşit, ceea ce trebuia pentru a ne face viața mai uşoară. Acum, codul captcha nu este afişat decât în momentul în care am introdus parola în mod greşit de două ori. Astfel, economisim timp, iar nivelul de securitate rămâne neschimbat.



Alte actualizări vor urma în curând..

2 Comentarii
avatar
1 Joker • 18:41, 05 Iulie 2013
De exemplu la mine inca apare codul captcha .
avatar
2 Raver • 01:00, 06 Iulie 2013
Actualizările nu au fost făcute pe toate serverele însă, estimăm ca până la începutul săptămânii viitoare (8-10 Iulie) vor fi finalizate.
Comentariul dvs
avatar